Hänschenklein – scurtă descriere

Home / Blog / Hänschenklein – scurtă descriere

Hänschenklein – scurtă descriere

Copiii sunt viitorul. Această idee o aud peste tot în jurul meu și am simțit-o pe pielea mea. Tot din această sămânță a plecat și ideea de a înființa un ansamblu dedicat celor mici.

S-a întâmplat în anul 1997 când Brigitte Szokob a primit sarcina de a îndruma și de-a educa echipa de dansuri Hänschenklein. Prin ”mâna de fier” a lui Brigi au trecut generații întregi, sute de copii pe care i-a învățat să danseze, cărora le-a insuflat ritmul și care au îndrăgit-o necontenit.

De apreciat este că Brigi nu s-a plâns niciodată cu adevărat că nu mai poate sau că nu-și mai dorește să lucreze cu piticii. Învățătoare la Liceul Teoretic ”Nikolaus Lenau” din Timișoara, aceasta își desfășoară activitatea în cadrul ansamblului ca și coregraf și instructor în fiecare sâmbătă dimineața începând cu ora 10:00 la Casa AMG.

Am dansat aproximativ 5 ani la Hänschenklein și apoi am intrat în echipa mare, însă cred că dacă nu exista Brigi, drumul meu s-ar fi despărțit de Banater Rosmarein și nu sunt doar eu în această situație. Echipa actuală este formată din peste 40 de prichindei cu vârste cuprinse în 4 și 10 ani care vin cu drag și spor să învețe să danseze șvăbește, dar și să-și exerseze limba germană.

foto: Zoltan Pazmany

Abonare pe e-mail!

Poti primi notificari despre activitatea noastra, articolele publicate si evenimentele la care vom participa.