Se apropie festivalul

Home / #ejkw2016 / Se apropie festivalul

Se apropie festivalul

Nu-mi dau seama cum a trecut timpul din august 2014 până la ziua de azi când scriu. Am impresia că sunt doar câteva săptămâni, când de fapt sunt chiar 21 de luni, adică peste 630 de zile. Pare mult, nu-i așa? Pentru istorie este un fir de praf, dar nu despre acest aspect este vorba. Se apropie cu repeziciune luna august a anului curent, lună care va debuta pentru mine, dar și pentru întreg Banater Rosmarein tumultos și cu emoții.

Pentru a doua oară la rând, acestui ansamblu îi revine onoarea de a organiza festivalul internațional Săptămâna Europeană a Tineretului și Culturii în Timișoara. Prima dată a fost în 2004, ediție privită inițial cu foarte mult scepticism de către invitați pentru că nimeni nu știa ce așteptări să aibă. Una peste alta, se spune printre ansamblurile participante ale acestui festival că ediția a X-a a fost cea mai reușită și că abia așteaptă să revină în România.

Ediția din acest an, a XVI-a la număr este una aniversară pentru că se împlinesc 30 de ani de când a fost înființat acest eveniment și care de atunci, la fiecare doi ani, s-a desfășurat în altă țară gazdă. Munca e multă, dar e așa frumos când lucrezi în echipă.

Pentru că ne dorim ca și voi să fiți alături de noi, vă invităm să urmăriți pagina de facebook dedicată acestui eveniment. De asemenea, pentru a ne găsi mai repede în nemărginitul internet, vom folosi #ejkw2016 ca etichetă reprezentativă.

Stați pe aproape pentru alte noutăți și să nu uitați că vă așteptăm la toate spectacolele noastre!

Abonare pe e-mail!

Poti primi notificari despre activitatea noastra, articolele publicate si evenimentele la care vom participa.